Primind în dar primul aparat – un Kodak Bull’s Eye – la vârsta de 12 ani, tânărul Weston avea să îşi descopere pasiunea pentru fotografie, dând dovadă de talent şi originalitate. A urmat, în perioada 1908 – 1911, cursurile Colegiului de Fotografie din Illinois, însă în cea mai mare parte a vieţii a fost autodidact, experimentând fără întrerupere, căutând în permanenţă condiţii de expunere deosebite şi unghiuri inedite.

Începând cu anul 1912, Weston practică fotografía într-un mediu profesionist, scriind articole, ţinând discursuri în cluburi şi cafenele, participând la concursuri şi expoziţiii. Premiile câştigate îi vor asigura curând un grup de admiratori. Printre artiştiii întâlniţi care îl vor influenţa în conturarea unui stil propriu se numără Margarethe Mather, Johan Hagemeyer, Tina Modotti, Alfred Stieglitz, Charles Sheeler şi Paul Strand.

Anul 1922 va aduce o primă modificare în imagistica sa – fotografía industrială cu imagini clare, detaliate ale combinatelor siderurgice ARMCO din Ohio. O altă etapă importantă în cariera sa o reprezintă călătoria în Mexic – între anii 1923-1926 – alături de Tina Modotti. Aici va renunţa definitiv la stilul pictorialist, acceptând fotografía ca formă estetică pură: textura, suprafeţele, jocurile de lumini au devenit esenţiale în creaţia sa, iar gama de subiecte abordate s-a diversificat – fotografiile nud ale Tinei, portretele inedite ale unor oameni de seamă, precum şi cele înfăţişând viaţa oraşului – Weston creează imaginea unui Mexic filtrat prin propria viziune asupra lumii.

În 1927 se întoarce în California, unde abordează subiecte organice – fructe, legume, scoici – punând accentul pe precizie, detaliu, stilul “sharp-focus”, fotografiile sale dobândind calităţi aproape tactile. Acestor subiecte li se adaugă nudurile şi peisajele californiene, imaginile relevând forme de o frumuseţe deosebită, transpunând o realitate aflată dincolo de obiectul / peisajul / trupul din faţa obiectivului.

În 1932, Weston împreună cu alţi 10 fotografi – printre care Amsel Adams, Imogen Cunningham, Preston Holder, Willard Van Dyke, Henry Swift – au format Grupul f/64. Membrii acestuia erau adepţii unei doctrine puriste, împotriva stilului pictorialist răspândit la acea vreme în America, prin care se încerca aplicarea în fotografie a unor metode de lucru împrumutate din pictură.

În ultimele decenii ale creaţiei, fotografiile lui Weston au o gamă tonală foarte bogată şi totodată subtilă, cu un imaginar mult mai variat. Cu toate că puţinele fotografii din această perioadă poartă încă amprenta, impactul deosebit al scoicilor, al dunelor, al nudurilor Tinei şi ale lui Charis cu frumuseţea lor sculpturală, există totuşi o maturitate a viziunii, compoziţiile fiind de o incontestabilă complexitate, formele elegante ale trupului feminin exprimând nuanţe erotice mult mai subtile.

Tot în această perioadă, sub influenţa suprarealismului dadaist, Weston adaugă fotografiilor sale o notă ironică – asocieri inedite de obiecte incompatibile, precum o ceaşcă de cafea în deşertul Mojave, creând un univers ireal, artificial, unic. În aceste imagini, compoziţia îşi pierde din valoare, în favoarea relevării texturilor, a modelelor, a liniilor.

Şi-a îndreptat obiectivul asupra unor subiecte puţin abordate de fotografii din acea perioadă: ruínele oraşelor fantomă din California, mănuşa unui muncitor de pe şantier, imaginea cutremurătoare a unui cadavru întâlnit de el şi de Charis în Death Valley. A experimentat – pentru o scurtă perioadă – fotografía color, realizând versiuni noi ale unor subiecte abordate anterior: portrete, peisaje din Death Valley şi Point Lobos.

La 1 ianuarie 1957, Edward Weston moare în locuinţa sa din Carmel, California. Numele său reprezintă un punct de referinţă pentru avangarda modernistă a fotografiei americane. În creaţia sa, Weston îmbină abstractul şi concretul, fiind întotdeauna interesat de formele şi forţele naturii, recreându-le în permanenţă prin propria sa viziune. Viaţa şi creaţia sa reprezintă o unitate nemijlocită, reflexivă, întotdeauna în armonie cu natura.