GRUPUL F/64
Mijlocul anilor 1930 marchează naşterea unui mic grup format din fotografi şi iubitori de artă din Oakland, California, care şi-a luat numele de ‘‘Group f/64’’ –după tipul unei aperturi de obiectiv. Caracteristicile acestui grup pasionat de clarificarea extremă a imaginii fotografice nu au întârziat să apară: respingerea tendinţelor pictorialiste, dealtfel dominante în arta fotografică a acelui moment.
Deşi acest grup nu era nici primul şi nici unicul apărut la acel moment, această asociere informală, cu voit iz social, a dat naştere unei adevărate mişcări de avangardă ce va juca un rol decisiv în evoluţia esteticii fotografice.
Printre numele celebre implicate în acest grup se numără Ansel Adams, Imogen Cunningham, Brett şi Edward Weston, Sonya Noskowiak, John Paul Edwards, Alma Lavenson, Consuelo Kanaga, Henry P. Swift, Preston Holder, precum şi Willard Van Dyke, cel mai pasionat purtător de cuvânt al grupului.
Caracteristicile grupului de fotografi f/64
În 1992, Therese Heyman caracteriza lucrările fotografilor f/64 expuse la M. H. de Young Memorial Museum din San Francisco ca prezentând un punct de vedere variat, şi totodată singular, având în centrul atenţiei obiectele fotografiate mărginite de un fundal neutru. Textura obiectelor şi detaliile făceau deliciul fotografiilor în cauză, natură moartă, porţiuni de peisaje, portrete, clădiri industriale, nuduri, dar şi diferite reprezentări ale cerului. Fiecare fotografie reprezenta faţete ale realităţii cotidiene, cu subiecte comune, însă impunatoare.
În general, fotografiile erau executate cu ajutorul camerelor de format mare, cu negative de 10,2 x 12,7 cm sau chiar 17,8 x 25,5 cm. Astfel, cu ajutorul lentilelor cu focalizare clară, închise până la extrem, aceste camere captau foarte multe detalii. Deşi f/64 face referire la o mişcare artistică specific americană, născută din “minunata lumină a Californiei”, nu trebuie lăsat la o parte faptul că gruparea a evoluat din trunchiul comun al artei cu caracter modernist.
Istoria şi fundalul grupului f/64
În primele decenii ale secolului al XX-lea, cu precădere în perioada interbelică, schimbările şi evoluţiile din lumea artei fotografice au luat o amploare deosebită. Anul 1923 marchează apariţia unui slogan care anticipează închegarea grupului f-64: “Fotografia: Adevăr obiectiv şi claritate documentară mai presus de toate!” Schimbarea artei fotografice putea fi obsevată prin intermediul revistelor de profil, cât şi prin apariţia eseurilor vizuale sau a foto-reportajelor, militând puternic spre un avantaj de necontestat al acestui gen de artă: limbajul unic vizual.
Trecerea de la fotografia pictorialistă la cea obiectivă, “exactă”, a fost făcută de August Sander, în anii 1920. Noile principii de şcoală ale proaspetei viziuni au putut fi regăsite în tehnologia secolului al XX-lea. Explicaţia adusă de către Margery Mann în revista Artforum din 1963 este una de ordin social, chiar revoluţionar, cu rădăcini în încercarea de a străpunge în totalitate realitatea cotidiană. Fotografii anilor 1930 deja se rupeau de un trecut diferit şi vedeau lumea cu alţi ochi.
Printre artiştii americani care au precedat apariţia grupului f/64 se numără Paul Strand, soţia sa Rebecca Strand, Ralph Steiner Paul Outerbridge Jr. Crezul artistic al grupului f/64 a fost direct anticipat in Statele Unite prin expoziţia organizată de către Lincoln Kirstein la Harvard Society for Contemporary Art. Astfel, acesta arăta că “mecanismul fotografiei este capabil şi merită să producă lucrări în totalitate în afara limitelor de reproducere sau imitaţie, egale ca importanţă cu cele ale efortului depus în pictură sau sculptură.”
Mare parte din activitatea grupului f/64 s-a desfăşurat pe Strada Brockhurst, nr. 683, un studio din Oakland, care în mod paradoxal, fusese ocupat înainte de Anne Brigman, fotograf pictorialist. Membrii grupului se considerau revoluţionari în domeniu şi vedeau filosofia lor estetică precum una de căpătâi. Momentul de cotitură în activitatea grupului F/64 a fost reprezentat de trecerea de la o mişcare de studio la un program estetic ce ocupa primele pagini ale presei scrise, odată cu apariţia unei serii de articole ale lui Ansel Adams. Se cerea o nouă viziune în atitudinea artei fotografice şi aceasta putea fi regăsită în programul estetic al grupului f/64, gata să fie transmis mai departe către posteritate.
Dacă termenul “puritate” este cel mai folosit cu referire la grupul fotografilor f/64, numeroasele variaţii ale acestuia le-au lăsat membrilor o mare libertate de practică. Adams, de exemplu, utiliza cu precădere filtre pentru lentile, dar şi subexpunerea pentru a da naştere la detalii şi la game largi de tonuri, pe când Edward Weston prefera natura moartă; ţelul era îndepărtarea urmelor care puteau da de gol procesul fotografic şi care se puteau suprapune comunicării directe cu obiectele şi scenele captate.
Anii 1935 şi Marea Depresie care cuprinsese California, au pus adepţii f/64 la grea încercare. Fotografia deja devenea antinomică realităţii cotidiene şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor sociale stringente era greu de definit. Trecerea de la fotografie spre sociologie devenea una vagă, iar estetica grupului era din ce în ce mai greu de susţinut cu argumente într-un context material precar.
Dispariţia şi moştenirea lăsată de Grupul f/64
Condiţiile economice nefavorabile, precum şi naşterea unei bariere clare între fotografia de tip clar şi cea de tip activist a dus la sfârşitul mişcării f/64 spre finele anului 1936. Moştenirea lăsată de acest grup este de necontestat însă, definind conceptul de fotografie obiectivă şi realistă, precum şi puritatea procesului.
Activitatea grupului poate fi încadrată în mişcările esenţialiste, cu orientare către transcendentalism prin amploarea detaliilor redate, ca şi imenenţă a divinităţii. Caracteristicile grupului f/64 au continuat sa inspire sute de fotografi şi au stat la baza conceptualizării termenilor de puritate, obiectivitate şi realism în fotografie.
Publicat în
Istoria fotografiei
Catalogat cu
