Primul lucru care mi-a atras atenţia la această serie de rucsacuri a fost designul minimalist dar foarte funcţional şi, de ce nu, elegant. Am ales un model de culoare bungee cord considerând că negrul nu ar fi tocmai potrivit, mai ales când umbli mult timp expus prin soare. Un prim mare atu al acestui model este faptul că accesul principal la aparatură se face prin partea din spate a rucsacului, aceasta deschizându-se complet, bretele permiţând uşor acest lucru. Rucsacul s-a dovedit a fi confortabil de purtat chiar şi atunci când este plin cu echipament, greutatea fiind bine distribuită pe cele 2 bretele, care sunt uşor de reglat. Renunţând la ideea de a accesa uşor tot echipamentul, câştigăm în primul rând ergonomie şi siguranţă.
Mânerul rucsacului este foarte confortabil pentru mână nevând muchii subţiri sau ascuţite. Rucsacul este prevăzut cu un capac de acces rapid, care se închide cu o clemă metalică mare (ce îi adaugă un plus de stil), având prindere cu arici la capăt şi fermoare laterale. Capacul de acces rapid este extrem de util şi camera poate fi scoasă fără probleme prin el. Avem la dispoziţie şi două buzunare laterale pentru accesorii utile, singurele expuse accesului direct, prin fermoare. De partea centrală a feţei se poate fixa uşor un trepied cu ajutorul celor două curele furnizate împreună cu rucsacul.



În interior, pe partea din spate, care se deschide cu ajutorul fermoarelor, avem buzunarul pentru laptop, unde încape lejer un laptop de 15”. La exteriorul buzunarului avem suporturi pentru intrumente de scris şi alte 3 buzunare mai mici, cel central având peretele din sită metalică, special pentru suportul Manfotto DSLR POCKET. Deşi atunci când transportăm un laptop spatele rucsacului devine mai rigid, nu se pierde mult din ergonomie datorită designului special al părţii exterioare aflată în contact cu spatele fotografului.
Compartimentarea este generosă şi destul de versatilă, încape cu uşurinţă camera cu un obiectiv 70-200mm ataşat, alte 3-4 obiective, un blitz, iar în compatimentul lung poate încăpea un trepied de 15”, rămânând loc şi pentru alte accesorii. Nu toate compartimentele pot fi îndepărtate complet, probabil pentru a menţine integritatea structurală. Avem un despărţitor în formă de plus, format dintr-un component lung, şi două laterale mai scurte ce pot fi îndepărtate. După înlăturarea acestora, depărţitorul de la compartimentul de acces rapid poate fi pliat. Despărţitorul lung pentru trepied este cusut complet cu excepţia laturii de jos.

CONCLUZII
Rucsacul foto Manfrotto Veloce V este un rucsac excelent pentru fotograful urban fiind bine protejat împotriva furturilor prin faptul că nu are buzunare exterioare şi că ascunde eficient echipamentul neîncadrându-se în tiparele clasice. Finisajul este de excepţie, putând fi utilizat atât ca rucsac foto, cât şi ca rucsac de zi obişnuit. Un alt avantaj este că este extrem de uşor, iar datorită dimensiunilor sale poate fi luat drept bagaj de mână în avion împreună cu un laptop şi un DSLR, mult mai avantajos faţă de alte rucsacuri. Este recomandat fotografilor care nu au nevoie de acces rapid la tot echipamentul foto, durând câteva secunde bune până se deschide accesul principal. Singura caracteristică care poate constitui un dezavantaj este posibilitatea restrânsă de reconfigurare a compartimentelor interne.
Specificaţii tehnice Manfrotto Rucsac Foto Veloce V MB SB390-5BC
Material impermeabil.
Dimensiuni externe: L 34 cm x W 20 cm x H 42 cm, acceptate la bagaje de mana în avion.
Greutate proprie: 1,27 kg
